luni, 25 ianuarie 2016

Anti-reţete pentru fericire

Suntem în capete opuse, amândoi privindu-ţi mâinile, sub pelicula spumoasă a luminii candelabrelor, cu ziarul sub cappuccino şi timpul evaporat în cană. Ghiozdanul meu e atârnat de scaun cum ţi-e zâmbetul atârnat de chip.
- Cum ne mai simţim, domnule?
- Sunt... Doamne, mai sunt?
Îţi ridici privirea spre tavan de parcă poţi ieşi la suprafaţa tensiunii ăsteia silnice. Aleg să ignor felul în care încerci să îţi reţii lacrimile, fiindcă nu te mai pot delimita de ipocrizia ta aferată, şi nu am cum să îţi sesizez prefăcătoria, după cum nu am cum să afirm că iarba artificială nu este şi ea iarbă.
- Ia-o uşor.
- O să o iau atât de uşor, încât nici nu vei şti cum te-ai trezit iar în braţele mele, Noa.
Prea uşor...
- Încă eşti încredinţat că suntem meniţi să fim împreună?
- Mă întrebi de parcă există alternativa de a nu fi.
Îmi las cana de cafea din mână şi îmi trântesc cotul pe masă, însă lemnul lipicios înăbuşeşte impactul. Mă pocăiesc de la sângele pe care mi-l simt zbătându-se ca o maree de sirop de afine.
- Mi-e atât de scârbă să scormonesc în trecut, încât par lipsită de argumente, vorbim două limbi diferite.
- Încerc şi eu să îţi recuperez inima.
- Dar n-ai avut nicicând inima mea, am deţinut împreună una singură, iar mie abia îmi ajunge una întreagă, cum mi-ar putea ajunge o jumătate?
Mă uit pe geam. Am certitudinea că aşa arată cerul parizian pe timp de noapte. În Cluj înseamnă doar furtună. Cât despre el, sunt convinsă că vede toată încăperea ticsită de vată de zahăr, la cât de înlăcrimat e. Sunt curioasă cum mă denaturează lacrimile din ochii cuiva.
- Spune-mi ce să fac.
- Nu ţi se pare o problemă că, după toate astea, încă mă pui să mă îngrijesc de tine?
- Noa.
- Dacă sunt pe cale să aud vreun teiubesc, ar fi o idee bună să îţi scrii testamentul de pe-acum.
  Îmi doresc să îi fi aninat picioarele în mrejele mele într-un fel în care să nu se mai fi putut elibera ca să alerge înapoia mea.
Gândesc în tiparul unei discuţii cu el. Adică mediocritatea.
- Minimul pe care îl pot spune este că te plac îndeajuns de mult, încât să caut un sinonim pentru „enorm” care să sune bine, şi astfel am învăţat cuvântul „colosal”.
- Cuvânt a cărui definiţie o ştii, însă a cărui semnificaţie îţi e încă pe deplin străină.
Mereu m-a văzut drept o căsnicie între joacă şi otravă.
- Ai ceva pe colţul gurii.
- Ce anume?
- Cred că lucrurile care îţi stau pe limbă şi refuzi să le spui nu îţi mai încap în gură.
Etc deocamdată.
- Încotro?
- Azi nu sunt îmbrăcată în hartă, îmi cer scuze.
Cică nimic nu ne desparte. Atunci ai făcut nimic-ul ca la carte. Îl distrug eu când mi-e convenient.
- Ce facem?
- Ne deplasăm. Şi fizic, de asemenea.
  Plecăm cu gumele de mestecat inversate. Şi asediaţi de ecourile unei iubiri epuizate.