joi, 14 aprilie 2016

găsește-l



- Te afunzi prea adânc în abstractul egoist.
- Ultima oară când am încercat să rămân la suprafață, cu o mână înotam și cu cealaltă dădeam din picioare...
Și îmi petrec zilele într-o hiperventilație emoțională, cu blugii suflecați de parcă apa îmi ajunge doar până la glezne, încerc să mă decupez din pozele cu mine din diferitele perioade ale ultimilor doi ani ca să reușesc să suprapun toate versiunile pe care le-am transgresat în timpul ăsta.
Însă gândurile mă poartă meandric spre balcon, simt că orbitez în jurul a ceva ce nu pot formula într-un concept mai concret decât o sinuozitate palpabilă. Îmi aprind țigările cu brichete care îmi răsar periodic prin buzunare mai ceva decât ciupercile (la un festival de muzică psychedelică...), îmi feresc privirea de geamul care dă spre living de parcă încerc să izolez mental apartamentul de unicul loc care îmi infertilizează spleen-ul. Ceasul de lângă televizor e blocat la ora șase și probabil că de asta nu reușesc să dorm diminețile, nu l-a anunțat nimeni că există ora șase și după-masa – ok, e ora la care îi fac apeluri de trezire bunului simț, și nu mă refer la chibzuință, ci la oricare dintre simțurile mele care ar avea bunăvoința de a-și instala actualizările necesare primăverii:... nostalgia și semiotica sentimentelor mele și tencuiala asta psihică și tot restul.

i am entirely here