sâmbătă, 9 aprilie 2016

solipsism



Dețin toate tipurile de complacere în momentele în care oamenii ăștia îmi aproximează valoarea la numărul de cuvinte scrise pe zi. Mă vătămează și mă anesteziază cu o viteză contagios de monopolizatoare.
                O faceți intenționat? Îmi pândiți viitorul intenționat? Vă distrați de psihologia mea cretin de inversă – mă aștept la eșec doar pentru a fi înzecit satisfăcută de garanția pe care o am asupra izbândei – care îmi cotrobăie prin corp de parcă aș fi capabilă să ascund ceva față de mine însămi? Mi-am evacuat toate gândurile din cap, mi-am vărsat perenitatea defetismului în toate cafenelele despre care am scris, și în cafeneaua lui Modiano. Vânez niște frică pentru a-mi lichida ura de sine – totuși Clujul ăsta e populat doar de ostilitate și ipocrizie, nimic între ele. Singura teamă pe care aș pute-o sădi aici e cea de blonzi, până în punctul în care culoarea asta s-ar putea gusta cu mintea. Mă întreb câtă dragoste e necesară pentru a-i face să mă urască la intensitatea pe care mi-o doresc.