luni, 23 mai 2016

"... deci ca primă concluzie"



Știi care e ideea? Lipsurile din mine n-au fost nicicând cavități, sunt umplute de traficanți de sentimente și hobby-uri nemanifestate. Adun câteva sute de oameni în palme doar ca să îi las să îmi alunece printre degete.
- Deci care spuneai că e ideea?
Mă trezesc mahmură, și mă trezesc cu o complet altă vârstă.
Ce bine că te cunoaște fără să știe vreun lucru despre tine, și la mine e invers.
- Mamă.
- Da.
- Există.
- Poftim?
- Există; porcăria aia de suflet pereche există.
Și îmi devorează viața.
- Noaaa!
... nu trebuia să iasă cu voce tare, însă acum e o palmă vocală îmbibată în apă sărată, doar nu crezi că le voi numi lacrimi.
- Ești cu capul pe pernă dar știu că ești cu capul sub apă. Noa, căprioara mea, zilele trec până la el și de acolo te rogi să nu ai regrete.
- Nu așa îmi vreau viața.
Acum știu că așa îmi vreau viața.
Dragostea e pentru inculți, eliberează-mă de orice mă aduce aproape de buzele lui și de orice sămânță de dubiu cum că dragostea s-ar putea degrada în pură atracție fizică. E invers. Desigur că e invers. Asta nu o poți liriciza.
Și când ajunge la tine, te rog, te rog, lasă-i pe prietenii tăi să îl deteste, lasă duhul în lampă, lasă lampa pe raft și folosește covorul pentru ce a fost inventat. Dacă viața ta arată bine și așa, el e. Dacă necesită poetizări drept afrodisiac al inexpresivității, mută-ți basmul.