actorul nostru care ești pe scenă



joc c

joc cu elocvență
rolul ființei mele
sentențios convinsă
că e viața mea

mă autointerpretez haotic
ca un geniu consacrat devotat
dedării integrale ale unei efemeride
cu final neterminat

amprentez emoții vise
pe un scenariu delicat
pe hârtia pielii mele
mă rescriu exacerbat

sunt un traficant de vorbe
de patos și culori
plătit cu spaimă și cu faimă
de un public de minori

sunt fantoma hedonistă
care joacă un om
și uită că e invizibilă pentru
toți ceilalți actori

fantoma de la operă
accidentată la tendon
după ce un romeo alcoolic
a împins-o de pe balcon

mă osândesc să rețin în prealabil
replici scene gesturi ori mă cred romancieră
a unui script care mi-e accesibil
doar după premieră

încerc să îmi trăiesc viața
într-o continuă accelerație
și astfel comedia vieții mele
devine o tragică improvizație

 încerc să compun o viață
caracteristic postmodernă
însă o scriu involuntar mecanic
clișeico-lacrimogenă

cred că de vină-i mama
probabil e o genă
sau laptele praf de când eram mică
avea o substanță haluciogenă

cert e că schița piesei
e eronat-neomogenă
căci orice schimbări fac
mă trezesc pe aceeași scenă

ascultându-mi inima ca pe un metronom
și povestea mea devine un soi de
“actorul nostru care ești pe scenă
sfințească-se rolul tău”



Postări populare