vineri, 14 octombrie 2016

toa(m)nă

toamna îți camuflezi coloristic sentimentele
în mormanele de frunze de parcă
sunt poze de polaroid – povestești ostil
cu lumina care se fărâmițează
printre copaci
fără să știi cum să înșfaci
frigul care îți perforează corpul
și să te îmbraci cu vântul
care îți croșetează aburi în jurul
gurii; nu știi dacă plouă așa puțin
fiindcă ai plâns tu mai mult
decât ar putea toamna să plângă
peste parcuri; ești mut în fața
scurgerilor cromatice și în spatele blocurilor
umbrele rod aerul verii trecute
și mușcă până la sânge
copacii
ei sângerează fluvial nuanțe
pe care ești sigur că le-ai mai înfruntat
dar în fiecare toamnă
 uiți ca un bețiv coleric
cum ai luptat