sâmbătă, 27 mai 2017

artificii pentru artificiali



are vreo două sute de fobii noi, și-a făcut parolă de facebook din insomnia lunii mai. ecoul corpului ei în casa mea e ecocid. am aer nou în cap, aer și nori în cap, capricii, capricorni, caprifoi prin părul plin de amoniac – mă închid într-un cântec sau adorm într-un cadillac, sunt un copil speriat, un copil expirat, nu-mi încap în vârstă și caut un zeu nerezervat. m-am îndrăgostit de ceva ce am simțit în parc, entuziasm opac, încerc să văd dincolo de mine, dar umbra mi s-a inflamat, mi-ai aruncat privirea aia nagasaki – ce-am avut noi nu s-a terminat, a explodat.