marți, 6 iunie 2017

1



dintre lună și un lunatic s-a născut o lunetistă. i s-a scris pe maxilar că ei rămân auxiliari, în timp ce ea e catastrofa primă, primează cu privirea peste cei din jurul ei.            
                   prima ei strofă a fost o vânătaie cataclismică pe coapsa mamei, fiindcă era cam plictisită, mamă, ce să-mi faci, nu ești îndeajuns de puternică încât să mă părăsești. părea singură printre cabluri, stătea departe de restul, nu suporta resturile din frigider. își plătea toate greșelile, dar nu din banii ei. se credeau toți atei, dar o venerau din cap până la ultima venă din corpul ăla de clei. le vorbea venin, veneau cu toții ca să plece din casa ei. ea locuia între coperte ciopârțind povești și chipuri, chipurile se credea poet. e tare greu să o potrivești în vreo eră, căci era glaciară și plângea glazură în loc de lacrimi. la prima crimă pe care a publicat-o, a clacat. și-a încălcat slăbiciunea și le-a arătat-o, dar ei nu vedeau dincolo de postările de la 4. ea locuia la 3, la 2 venea acasă bolnavă de cifre. ceasul blocat pe 11:11, cifrajul locului ei. căci ea era tot prima, se temeau să fie în urmă mereu...