ameţit de viaţă, ameţit de moarte



între două linii dintr-un caiet despre oameni morţi de frică, trag la sorţi o constelaţie, încă din prima zi îmi pică aceeaşi. o iau în mână şi o scap ca să mă scap de ea, dar nu mă scapă din priviri, mă sapă până la sânge şi mă caută de mărunţiş prin creier. bag monede, bag monade ca să repornesc caruselul, în torace mi se-nvârt trei prieteni cu minciuni la partu ace. odată întoarsă din torentul de băuturi prea dulci, prea seci, i-am luat şi eu de mână ca să pot să-i scap şi să se crape ca nişte cd-uri vechi. n-au mai scăpat de mine, cred că aşa e în poveşti, pieptul plin de petarde ca un panou electric defectat de ploi reci fermentate în geci. iunie sacadat de secete şi decibeli care decid ritmul piesei pe care nu pot s-o scriu de ieri. un sunet care mi-a scăpat e nota ce-mi lipsea din encefal, eu ce fac cu un cântec neterminat? gândurile mele sunt ghirlande care mă trag spre iad. spaţiu lipsă plin de clepsidre şi de sticle de tuş, tuse şi ruj, ceruri prinse-n globuri şi-n globule, următoarea piesă e ultima coborâre, anabază, anotimpul remizei pentru cei care au aflat la ştiri că primăvara a fost internată într-un ospiciu în urma unei crize.


Postări populare