joi, 8 iunie 2017

ceai de mere



spune-mi de ce încerci să ții de mână un taifun, șoptea – ce gust ciudat are sfârșitul, ceva mă salvează și ceva mă îngroapă, în funcție de zi.     
și în fruntea frustrării că primăvara e prea scurtă i se afla frica de caniculă. vorbea cu anacruze fixându-și minciunile cu un strat de ir pe buze. între noi erau câteva zile și un zid de arhi-idei, ghivece de orhidei pe pervazul ei, n-avea grijă de ele, dar era dependentă de flori și de culori. lor nu le spunea nimic, n-auzi, zi-le ce zile ai. dar ea împacheta
                              fiecare vară în foi de ziar și o arunca peste vamă.                                      
cu vocea de marmură își murmura lista de morți, mirosea mereu a ceai de mere și a boli trase la sorți.