planșă

calc pe ape albe, fiecare soare e abrupt
lumea mea mă trage după ea
unde sunt
aici nimic nu-i os, se storc vopsele din
aerul gros
se trezesc opt luni în mine și-ncep să
orbiteze pe dos
pe jos totu-i deșeu
de ce-s eu aici
decenii se-aprind în urma mea și
ani de magmă grea magenta gem în galaxia asta
astre ciobite scrâșnesc clinchet de clopot, e
apollo acolo într-un colț de nebuloasă, zice
ne bucurăm să te vedem acasă
și-mi las părul să crească, să acopere planeta
acoperiș de iederi stacojii, șuvițe vii care țin
de-aici până de unde vii
astre implodează în propria greutate
totul îmi e fum vărs lapte negru și cristale
fug de
ceea ce am creat, ce frumusețe de nesuportat
ce frumusețe de nealinat
ce stea de nealiniat am schițat schinguit de
propria mână care mă mâna să mâzgălesc matrice
tot ce-i linie devine cerc de foc și prin el
tranșez transcendența care m-a împins la creație și
după ce ucid tot ce-i aici
cern o nouă generație






Postări populare